News Ticker

În sufletul muzicii cu Grigore Leșe

„Muzica mea vine din suferință, iar eu, prin suferință, horind, ajung la fericire”

Despre Grigore Leşe se poate spune fără grijă că este un om optimist care se plimbă pe îndelete printr-o lume posomorâtă şi grăbită, iar cu doar o vorbă bună aduce oricărui suflet ostenit şi leac şi plăcere.

​Cum v-au influenţat în devenirea dvs. ca artist lăutarii şi muzica din satul Stoiceni?

Îmi aduc aminte de Petrea Țâganu’. Avea o tobă și de sărbători umbla prin sat, colinda, juca, povestea iar înainte să plece spunea așa: „închinăm pe sub butuci/ să ne deie gazda nuci. / Închinăm pă sub podele/ să ne deie gazda mere”. Pe uliță, se întâlnea cu „a’ Domniții”, bracistul, și colindau împreună despre disputa dintre tei și brad. Mi-au rămas în gând felul lor de a se manifesta în sat, de a vedea lumea, ritmurile colindelor, muzica lor, ritualurile care marcau timpul și vremea.

Care sunt lucrurile cu adevărat importante pentru un artist? Cum va trăiţi muzica, ca pe un refugiu sau ca pe o profesie?

Cel mai important lucru este ca artistul să fie sincer cu el. În ziua de astăzi, oamenii nu mai trăiesc în ritual. Ritualurile s-au desacralizat, au rămas din ele doar relicve. Autenticitatea se manifestă în ritual, iar când acesta dispare, muzicile se refuncționalizează. Pentru mine horitul nu reprezintă o profesie, e o trăire. Poate fi și un refugiu, de multe ori, sigur că da. Profesia se ascunde după o diplomă. În cazul meu, profesia este aceea de redactor de radio și televiziune, de profesor, de muzician. Cântecul este o verigă dintr-un șir de preocupări care duc la performanță.

Nu sunteţi influenţat de modă, de ce se vinde şi de ce nu se vinde. Ar putea seca vreodată sursele de inspiraţie?

Inspirația vine întotdeauna din interior. Din interior și din trecut. Muzica se leagă de anumite arhetipuri. Muzica mea vine din suferință, iar eu, prin suferință, horind, ajung la fericire. Cu toate acestea, paradoxal, muzica mea se vinde foarte bine.

V-aţi simţit vreodată izolat pe scena muzicală autohtonă?

Da. Înainte de 89 promovările se făceau pe alte criterii. Eu nu existam pentru ei. Eram din altă lume. Dar și prioritățile mele erau altele, nu aveam așteptări de la ei. Conștientizam că un lucru „de țiiș” se face cu răbdare, în timp, cu studiu serios. Mai știam un lucru, că în sistemele totalitare discreditarea are un rol hotărâtor și, din păcate, practica aceasta se menține și în ziua de astăzi.

Aţi cântat şi pentru românii din străinătate. Ce le-aţi dăruit din cele lăsate acasă cărora le duceau dorul?

Întotdeauna românilor care pleacă în străinătate le spun un singur lucru: dacă s-au dus, să nu uite să vină înapoi până nu e prea târziu. Astăzi trăim într-un neam mai mare și valorizarea proiectelor noastre depinde de noi, de seriozitatea cu care le abordăm. Am avut puține concerte pentru românii din diaspora, în general, concertele mele sunt organizate de străini.  Important pentru mine este să valorizez ce este esențial din fondul cultural străvechi și, la rândul meu, să fiu valorizat, prin ceea ce fac, de alte neamuri. Eu cred că este o formă de patriotism asta.

Aţi protestat vreodată pe scenă împotriva lucrurilor care vi se par nedrepte?

Protestele mele, nemulțumirile mele, sunt la vedere: în emisiunile de radio și de televiziune. Pe scenă, singura formă de protest este însăși calitatea spectacolului pe care îl prezint.

De unde a pornit nevoia omului de a cânta?

Nu avem timp acum să vorbim despre istoriografia cântecului. Toate popoarele au un trecut, o istorie și o mitologie, dar de civilizat nu s-au civilizat toate deodată. Există în lume așa numitele „centre creatoare”, în care ritualurile sunt încă prezente și asigură un echilibru la nivel global muzicii tradiționale. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că muzicile se influențează, și astfel putem întâlni asemănări până la contopire ale unor structuri melodice din regiuni îndepărtate.

Mai credeţi în puterea graiului românesc într-o societate care împrumută şi vorbeşte din ce in ce mai mult în stil occidental?

Limba nu dispare așa ușor, se poate polua sau îmbogății cu împrumuturi, însă structura de bază nu îi este afectată. Important este să ne străduim să vorbim, să cântăm și să încercăm să impunem în Europa muzicalitatea, frumusețea limbii române.

Folclorul a fost folosit şi ca mijloc de propagandă, intens politizat. Probabil a avut mult de suferit din punct de vedere cultural. S-a curățat acum? Există în folclor şi o formă de rezistenţă la opresiune sau minciună?

Termenul de folclor este de dată recentă, a apărut în sec.19. De atunci, a fost și este un mijloc de propagandă. Astăzi, a luat o amploare îngrijorătoare acest lucru. În plus, toată lumea cântă. Prin cântec, politicienii încearcă să acapareze dimensiunea spirituală a oamenilor și apoi să le schimbe destinul. Au dat un alt sens cântecului, spectacolelor și manifestărilor tradiționale, care altădată marcau viața și aveau un rost bine definit. Sigur că prin cântec omul și-a manifestat și diferite forme de protest, de rezistentă. De cele mai multe ori însă, acestea erau interiorizate. Nu trebuie să uităm însă nici cântecele patriotice din timpul imperiului, nici marșurile de îmbărbătare de pe front, nici colindele cântate pe ascuns în timpul comunismului.

Mai există satul românesc cu datinile vii sau noi credem asta doar dintr-un reflex nostalgic? Ce s-a mai păstrat din țăranul român?
Datinile există, au dispărut ritualurile, există ceremonial. Toate suferă modificări, omul se schimbă în funcție de progresul socio-economic. Nu trebuie să ne sperie acest lucru. Oamenii, în sufletul lor, păstrează relicve din ritualuri, dar într-o altă desfășurare iar toate acestea trebuie decodificate.

Care este sufletul muzicii tradiţionale româneşti?
Suntem prea contemplativi, idilici, manifestăm o religiozitate exagerată, trăirile interioare sunt exacerbate. Nu suntem noi buricul pământului. Fiind în periferia Orientului și Occidentului, muzica are două suflete, unul oriental și altul occidental. Dar, totodată suntem neam de păstori și muzica noastră are și un suflet propriu. Resemnarea destinului este definitorie iar dorul ne definește ca pe un popor care trăiește la cotele cele mai înalte ale spiritului.

De ce îi plac românului horele?
Pentru că stâmpără.

InfoBox:
Grigore Leșe este un cunoscut interpret de muzică populară românească. Este doctor în Muzică și profesor asociat al Facultății de Litere, Universitatea București și al Universității de Muzică București. Repertoriul lui este constituit din melodii vechi, provenind din folclorul autentic al zonei și marcând evenimente importante din viața omului. Grigore Leșe cântă și la diverse instrumente muzicale.

Poze: Iulia Gorneanu

Anunțuri
Despre andreeadanescu (46 de articole)
Media & Public Relations on the serious times, lover of beautiful things on my free time.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: