News Ticker

Sinaia în instantanee retro

Episoade din veselul highlife al staţiunii Sinaia de pe vremea când localitatea a prins primele scântei de viaţă modernă

​Legenda spune că, Alteţea Sa Carol I, însoţit de Dimitrie Sturdza şi Carol Davila, a poposit pentru prima oară în Sinaia în 1866 şi, captivat fiind de grandoarea sălbăticiei acestui loc, a convins-o pe soţia sa, principesa Elisabeta, să petreacă vara la Sinaia. După plimbările prin pădurile din jurul râului Peleş, Domnitorului i-a trecut prin cap ideea să-şi clădească acolo reşedinţa regală de vară. Probabil că, la fel ca toţi ceilalţi călători, suveranii au vizitat străduţele mărunte, pline de farmec, s-au închinat la Mânăstirea Sinaia, apoi s-au oprit pentru o clipă să privească panorama magnifică a Bucegilor şi au inspirat cu nesaţ în piept aerul tare de munte.
Acesta a fost doar începutul, în veacurile următoare Sinaia va cunoaşte o dezvoltare urbanistică şi culturală fără precedent, aşa încât, din 1880, staţiunea capătă statutul binemeritat de comună urbană, devenind accesibilă unui număr din ce în ce mai numeros de vizitatori.

​Primii paşi spre turism

Mulţi boieri în trecere spre staţiunile balneo-terapeutice se opreau să caute gazdă la Mânăstirea Sinaia, iar călugării, stingheriţi de prezenţa numeroasă a oaspeţilor, s-au gândit să construiască un soi de hotel care să preia fluxul de călători mai cu dare de mână. În anul 1870 încep lucrările la acest hotel (era situat pe terenul unde acum se află Palace şi Casino Sinaia) moment care coincide şi cu un anunţ dat de Eforia Spitalelor Civile care permitea înstrăinarea unor terenuri de care micii boieri aveau să se folosească pentru a construi primele vile mai modeste în stil românesc. De fapt, această lege a constituit punctul de plecare pentru fundaţia unei localităţi cu scop de destinaţie turistică.

Între timp, Carol I cumpără un domeniu pe muntele Piatra Arsă. Îl contactează pe arhitectul vienez Doderer, care îi prezintă planurile unui măreţ castel de piatră situat în jurul pârâului Peleş, lucrare aprobată de rege.  În 1875 începe şantierul Castelului Peleş. În anii următori, Sinaia îşi va definitiva profilul de staţiune climaterică, viitor centru de odihnă, turism şi agrement pentru elitele sociale din România. Sătenilor li s-au dat gratuit locuri de casă, de la Mănăstirea Sinaia în sus, unde mai târziu se vor construi cazărmile Vânătorilor de Munte şi frumosul cartier Furnica. Până în vara lui 1880 se vor da în folosinţă noul Hotel Sinaia (mai târziu Hotel Regal), Stabilimentul Băilor de Hidroterapie, Bazarul Comercial, Restaurantul Radian, Localul Poştei şi în cele din urmă, Hotel Caraiman. Între timp, familia regală supraveghea cu atenţie şantierul Castelului Peleş unde se povesteşte că lucrau muncitori de toate naţiile, de la români, la zidari italieni, albanezi şi greci care lucrau la carierele de piatră, nemţi şi unguri ca dulgheri, turcii ardeau cărămida, francezii desenau zidurile, polonezii ciopleau piatra, englezii luau măsurătorile. E interesant de imaginat explozia de dialecte, costume naţionale, certuri şi discuţii în atâtea graiuri străine. Un alt episod trebuie să fi fost memorabil pentru trecătorii care se aflau pe străzi în ziua de 21 iulie 1890: pe bulevardul central s-au aprins primele becuri electrice, Sinaia devenind în acea noapte prima localitate iluminată electric din România.

Un ghid al localităţii Sinaia din 1903 ne arată prezenţa a 10 hoteluri, numeroase case de închiriat cu luna, servicii de comunicaţii complete, linie ferată Bucureşti-Sinaia-Predeal, trăsuri pentru plimbări, cazinoul Riegler, băile de hidroterapie (ofereau masaje, împachetări, băi cu abur şi electroterapie), Grădina Zoologică (avea toate animalele specifice zonei montane), braserii cu denumiri extravagante (Coliseul Oppler, Elisee Luther şi Cofetăria Riegler care era furnizorul de dulciuri al casei regale), şi un parc încântător, plin de trandafiri, cu un pavilion de muzică şi cu fântâni arteziene. În acelaşi an se inaugurează Castelul Pelişor, un dorit “chalet elveţian” făcut după planurile arhitectului Liman, urmând să fie reşedinţa de vară a lui Ferdinand şi a soţiei sale, Maria.  Ce se putea pretinde mai mult de la un orăşel turistic în zorii veacului al XX-lea?

Sporturi la modă

În preajma anului 1900 au apărut primele sporturi la mare modă: călăria, skatingul, crochetul şi mai târziu tenisul, aduse de “lumea bună” din Occident, practicate cu plăcere şi de către sexul frumos. Mai târziu, după Al Doilea Război Mondial, au apărut motoretele Wanderer care puteau fi închiriate pentru plimbări până la Buşteni sau Predeal. Golful considerat sportul cel mai aristocratic, importat din Scoţia, se juca de oameni de afaceri şi diplomaţi care trăiseră sau îşi făcuseră studiile în Anglia, pe o poiană de 10 hectare situată sub muntele Zamora.
În ceea ce priveşte sporturile de iarnă, primele echipamente au apărut în Sinaia prin 1910. Există chiar şi o mică istorioară legată de primele perechi de schiuri care au fost trimise din străinătate principilor Carol şi Nicolae, vameşii, neştiind ce sunt acelea, le-au trecut în registru ca “instrumente muzicale”. Sinaia devenise centrul sporturilor de iarnă în România, celor interesaţi li se indica “pârtia de bob a staţiunii Sinaia, una dintre cele mai bune din Europa”. În staţiune se organizau concursuri de patrule militare pe schiuri şi bobsleigh. Clubul Sportiv Peleş era patronat de principele Nicolae, familia regală fiind de altfel preocupată şi implicată în dezvoltarea reţelei de pârtii. După Crăciun şi Anul Nou se organizau curse de schijoring care constau într-un echipaj compus dintr-un cal ce purta schiorul prins de hăţuri.
Un alt sport extravagant era şi motoschi-ul, iar după aceste întreceri urma în faţa parcului de la Hotel Palace “Concursul de Eleganţă” în cadrul căruia defilau cele mai luxoase limuzine ale vremii, conduse de femei îmbrăcate asortat cu maşinile şi însoţite de un ogar sau un seter englezesc pe bancheta de alături. Se organizau şi curse de automobile, în 1933 se ţine prima Cursă de Coasta de la Sinaia cu un traseu în pantă unde participanţii trebuiau să-şi arate îndemânarea în a lua virajele cu viteză mare. Princepele Mihai era un fervent colecţionar de automobile, ruta dintre Bucureşti-Sinaia fiind preferata lui. Prima maşină primită în dar de la mama sa, denumită “gândacul roşu”, era propulsată prin intermediul unei baterii electrice şi a început s-o conducă, se zice, de la 6 ani la reşedinţa de vară din Sinaia.

Bombonerii, cazinouri şi promenadă

După Primul Război Mondial, când viaţa din ţară a început să se normalizeze, se vorbeşte deja despre o Sinaia nouă, construindu-se alte cartiere de vile de vacanţă, rămânând nelocuite mare parte din an. Distracţiile din timpul zilei erau pentru toate gusturile şi toate buzunarele. Dimineţile aduceau lumea spre chioşcurile din Pădurea Sf. Ana sau de la Piscul Câinelui unde se serveau grătare şi mitei, bere şi mai cântă şi câte un lăutar.  Apoi, la Tirul cu Porumbei exista un pavilion pentru trageri la ţintă unde clienţii veneau pentru plăcerea de a-şi vâna şi de a-i frige proprii porumbei. Se povesteşte că proprietarul avea şi câţiva porumbei dresaţi care se prefăceau că sunt morţi, dându-le drumul numai când se mai nimerea un ţintaş care prindea mai mult de 3-4 porumbei, să nu uităm, casa câştigă mereu. La Riegler era locul promenadei de dimineaţă şi o bază de sport şi agrement pentru tineret. La Poligon trăgătorii ocheau siluete şi păpuşi de inamici dirijaţi mecanic. Restaurantul “Nea Nae” era zi-noapte plin ochi, fiind faimos pentru specialităţile sale culinare gătite se pare de un bucătar care era plătit cu salariu de ministru, dar mai ales pentru personalităţile vremii care îi treceau pragul.

Hotelul Regina avea o clientelă mai puţin pretenţioasă, ba chiar un pic deşucheată, aici serveau numai chelneriţe tinere, în timp ce pe o scenă se jucau piese de teatru în acompaniament de pian. Cofetăria grecului Kalimzakis era la mare concurenţă cu braseria Capşa, încercând s-o întreacă printr-o servire englezească de tip five o’clock tea. Plimbările din parc îi aduceau pe trecători la Cofetăria Cazinoului Riegler unde concerta vara orchestra lui Eduard Wilhelm Strauss. Teatrul Antic oferea spectacole cu dansatoare îmbrăcate în nimfe. Seara erau umplute saloanele şi terasele braseriilor Luther, Bragadiru, Oppler şi într-un final, sala primului cinematograf, deschis în 1911.

Casino Sinaia era un personaj central, fiind privit drept motorul economic al staţiunii. Locul unde s-au făcut şi s-au destrămat multe averi. Acest edificiu impunător îl avea ca principal acţionar pe baronul de Marçay, unul dintre investitorii celebrului cazino din Monte Carlo (după proiectul căruia a fost inspirat şi cel din Sinaia). La inaugurarea Casinoului din 1912 au participat membrii familiei regale şi Titu Maiorescu care era pe atunci prim-ministrul ţării, iar fastuoasa seara s-a încheiat cu un recital susţinut de George Enescu. Exista o cursă specială cu trenul Bucureşti-Sinaia , denumit şi “trenul plăcerilor” care circulă sâmbăta şi duminica, aducându-i pe împătimiţii jocurilor de noroc în incinta Casinoului ce îşi începea mereu programul de la ceasurile 16.00; se vorbeşte chiar de un flux nemaiîntâlnit de 800 de persoane la fiecare sfârşit de săptămână. Printre marile atracţii ale serii erau jocurile la ruletă şi de cărţi: braziliană şi baccarat, rummy, şah şi table. Capetele încoronate din România, Ţările Nordice, Rusia şi din Balcani, aristocraţii vremii însoţiţi de aghiotanţi şi doamne de companie îşi încercau norocul la cele 13 mese din Sala Oglinzilor, fiind însoţiţi de acordurile orchestrei de jazz din barul-restaurant şi de sclipirile candelabrului de cristal. Mai exista o sală destinată celor privilegiaţi, “la sale privée” unde miza minimă discutată era de cinci ori mai mare decât în sala principală. Fericiţi sau dezamăgiţi poate de turnura serii, participanţii la joc se grăbeau spre taxiurile vremii, cabrioletele, care îi aşteptau în faţa cazinoului. În analele localului descoperim mitul unui pasaj subteran bine păzit unde clientela fidelă cazinoului îşi ascundea poate viciile şi aventurile de indiscreţia trecătorilor. Seara, fanfara acompania marşul ofiţerilor şi lăsa loc sârbei care deschidea mai departe partidă de dans ce se continua în ritm de hore şi vals.

În parcul cazinoului era orânduit cel mai pitoresc bazar oriental al vremii de unde vizitatorii puteau cumpăra de la turcul Benli delicatesuri ca la Istanbul, tutun şi cafea, obiecte din metale preţioase, şalvari de mătase, bijuterii şi elemente decorative făcute din chihlimbar şi sidef. Toate erau aşezate pe covoare orientale, într-o harababură de măsuţe, narghilele şi perne unde se lua loc turceşte pentru a savura minunăţiile. O adevărată ispită pentru domnii şi doamnele care deja îşi jucaseră norocul şi banii în incinta cazinoului. Conta prea puţin, următorul sfârşit de săptămână aducea aceeaşi protipendadă de “fii risipitori”.
Pe 25 şi 26 septembrie, 1933, a fost organizată în Sinaia cea mai mare sărbătoare a staţiunii: Semicentenarul Castelului Peleş. Aceasta festivitate pusă la punct de Carol al II-lea a întrunit pe străzile din Sinaia multe capete încoronate din Europa. Tot în cadrul acestei festivităţi, au fost dezvelite statuile comemorative ale regelui Carol I şi a reginei Elisabeta, programul fiind urmat de un concert susţinut de George Enescu şi de parada jandarmeriei din Garda Regală cu coifuri argintii şi pampoane albe, iar serile s-au încheiat cu un foc de artificii şi rachete.

Sinaia, un vis împlinit

Sinaia interbelică a devenit o capitală de respiro nedeclarată pentru bucureşteni sau alţi călători veniţi din alte zări. În parcul Ghica sau pe aleea Carmen Sylva se întâlneau şi se salutau deopotrivă familii cu maşini americane şi şoferi în uniformă, petrecăreţi care soseau pentru ofertele de sezon la mâncare şi cazare, funcţionari, scriitori consacraţi şi milionari. Acest melanj social se numea “plezerişti” după cum ne spune Emanoil Bellu, un împătimit iubitor al staţiunii Sinaia. Scriitorul povesteşte cum toate stratificările sociale, altfel atât de severe în Bucureşti, se topeau printre rochiile doamnelor îmbrăcate după ultima modă din Paris, competiţiilor de miss, slujbelor obligatorii  de duminică dimineaţă la mânăstire, paradelor militare, curselor de maşini şi jocurilor de noroc. În Sinaia, lumea venea pur şi simplu să se bucure de viaţă. Bombardamentele din timpul raidurilor celei de-a Doua Conflagraţii Mondiale au obligat multă lume din societatea bună din Bucureşti să se refugieze în vilele din Sinaia. O lume suspendată în aşteptarea sfârşitului de război, dar care însă ducea o viaţă îndestulată ce dădea oraşului o senzaţie de normalitate faţă de situaţia disperată din restul ţării. Parcurile şi florile erau la fel de bine îngrijite, magazinele şi restaurantele erau mereu pline, se ţineau încă concursuri sportive, străzile erau  curăţate, Casino Sinaia era singurul fragment din viaţa trecută care nu mai exista ca atmosferă, fiind închis în 1941 la ordinul mareşalului Ion Antonescu. În rest, high-life-ul trecea în revistă acelaşi program din anii lipsiţi de griji.

Poze- Arhiva personala 

Anunțuri
Despre andreeadanescu (46 de articole)
Media & Public Relations on the serious times, lover of beautiful things on my free time.

1 comentariu la Sinaia în instantanee retro

  1. Simply want to say your article is as astounding. The
    clearness on your post is simply cool and i can assume you are knowledgeable on this subject.
    Fine along with your permission let me to grab
    your RSS feed to keep up to date with drawing close post.
    Thanks one million and please carry on the gratifying work.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: