News Ticker

Adrian Oianu, un îndrăgostit de românesc

1

” Eu fac parte din categoria oamenilor care, dacă mâine s-ar face un program de zburat în spaţiu şi s-ar căuta voluntari pentru că nava decolează, dar nu se mai întoarce, eu m-aş duce fără să stau pe gânduri, atât sunt de curios. Atât de mult mă fascinează necunoscutul.”

​​      L-am întâlnit pe designerul Adrian Oianu într-o zi mohorâtă de toamnă în atelierul său, pornită la drum cu ideea că vom vorbi despre fashion şi trend şi ce se mai poartă astăzi. Am plecat de la interviu, în schimb, cu o admiraţie de care nu ştiam că există în mine pentru tradiţionalul românesc şi faţă de o artă de care nu ştiam ca poate aduce atâta bucurie în jur.

Tu te descrii ca fiind un designer contemporan. Ţi se pare totuşi că mergi împotriva curentului vestimentar din România?

A.O: Eu am personalitatea omului în care dacă toţi merg în grup, eu mă întreb de ce nu merg în altă direcţie. Niciodată nu am fost personajul haită. Întotdeauna mi-am pus întrebări şi am fost individualist mereu, împotriva curentului, asta este apa mea naturală. În zonă creativă, a fi împotriva curentului e necesar. Ideea este cum reinterpretezi tradiţionalul. Brâncuşi de exemplu. Cum interpretez şi dau semnificaţii identitare din cultura şi filosofia poporului meu, Lucian Blaga. Nu toţi se uită în direcţia unei sinergii cu lumea, nu toţi îşi caută identitatea, nu trăiesc cu istoria lor, cu tradiţiile lor. Ca să înţelegem viitorul, trebuie să înţelegem trecutul. Romanul a supravieţuit datorită acestei esenţe spirituale care este satul, care era o vatră, o Biserică şi un nucleu ce păstra totul, satul reprezintă un univers, o legătură cu Dumnezeu şi alta cu pământul. Asta a sudat spiritualitatea poporului român, a păstrat-o într-un cadru foarte bine definit.

Cum era percepută moda în România la începutul anilor ’90? Ce îţi mai aduci aminte?

A.O: Lumea de atunci era ciudată, toată lumea creştea, nu era nimic aşezat, casa Zinei Dumitrescu era în culmea gloriei, la o prezentare de-ale mele a debutat Irina Schrotter, era straniu, d-aia am şi emigrat, am vrut să învăţ meseria de la cei care au un cuvânt de spus.

Ai locuit şi lucrat o perioadă în afară, prima oară în Turcia, apoi în America. Te-ai simţit vreodată stingher ca şi cum, cel puţin în modă, ai fi vorbit o limbă pe care nimeni nu o înţelege? Este moda un limbaj universal, un ambasador?

A.O: Plecasem după un relativ succes şi a fost frustrant la început, mai ales că m-am lovit de sisteme care ştiau cu ce se mănâncă această industrie, aveau o rutină care pentru mine a fost şocantă, eu am plecat cu şcoala acolo, dar în acelaşi timp mi-a oferit o cale de evoluţie fantastică. M-am întors pentru pasiunea mea, nu pentru despărţirea de oameni. A fost o problemă de identitate, mi-am dat seama că nu mă pot adapta profesional, trăiam într-o lume în care nu reprezentam nimic, e mai bine să trăieşti într-o lume unde ai rădăcini, unde ce faci tu poate ajuta oamenii, îi poate face chiar fericiţi. Acolo mă deranja când mă întrebau „tu ce faci?- design; de unde eşti?- din România;  gata te-am pupat” , nu era nimic de spus, nu se ştia nimic despre România.

Ai avut vreodată senzaţia că ai făcut o greşeală? Că poate ai fi ajuns mai bine acolo?

A.O: Eu sunt un designer care şi-a construit un anumit concept, am un anumit sistem, eu nu fac haine, fac design, deci trebuie să aibă o semnificaţie, acolo nu-i găseam semnificaţia de nicio culoare. Un designer lucrează conectat la social, neavând publicul, eu nu puteam să-i găsesc semnificaţia, am făcut haine americăneşti, mexicane, cowboy, retro, Hollywood, ce? Nu aveam cum să le leg. Trebuia să mă întorc, să fac o pace cu mine şi cu identitatea mea de român, şi vezi şi tu ce greu e. De aici mă inspir, din tradiţional, am camuflat designul meu în ceva foarte contemporan pentru că românul e atât de complexat de identitatea lui încât numai de asta nu vrea să audă. Erau elemente curăţate de etnic, de tradiţional încât să nu aud pe nimeni că zice „ uite ce haine de ţăran face ăsta”.

IMG_8710 copyCe şanse are un tânăr designer să reuşească? Trebuie să o ia de la zero, ca ucenic al altcuiva sau se poate descurca singur?

A.O: Şcoala e primul pas pe care ar trebui să-l faci. Lucrează, ucenicie,şi vorbim poate peste 10 ani. În designul vestimentar trebuie să ştii tot despre meseria ta, astfel încât şansele să fii prins nepregătit să fie minime când investeşti un milion de euro într-o afacere care înseamnă un mare risc. Designul este un meşteşug, trebuie să ştii material, inginerie, culoare, formă, artă, cultură, muzică, istorie, social, trebuie să înţelegi ce se întâmplă în jurul tău. Eu d-aia mă mândresc cu şcoala de design pe care o conduc, pentru că oferă o bază, eu aş fi fost fericit dacă Oianu cel tânăr ar fi avut această şansă acum mulţi ani şi nu ar fi fost nevoit să emigreze. Eu am 45 de ani acum, mă simt ca la 35, însă 10 ani nu ştiu unde au dispărut.

Ce ţi-ar putea zdruncina această încredere în tine ca designer sau în propriul brand?

A.O: Da, ai venit să mă intervievezi târziu, la o vârstă înaintată. Ar fi o minciună gogonată să spun că nu mai am nicio frică. Frica ne ţine în viaţă şi în priză. Odată cu maturitatea, ajungi să-ţi domini şi fricile. Eu mă apropii de această zonă. Fricile mă înarmează, mă motivează, mă energizează, dar nu mă mai domină, ceea ce e fantastic. Nu poţi să sari etape, oamenii uită că trebuie să le parcurgă pe toate în procesul de învăţare şi de construire a unei cariere. O spun cu aroganţa unui om care spune că nici măcar nu ştii ce o să ţi se întâmple.

Designul vestimentar este perceput în atât de multe forme azi încât pare imposibil să-i găseşti o definiţie concretă. Dar până la urmă de ce există această fascinaţie pentru veşminte, care este esenţa acestui domeniu?

A.O: Designul este în primul rând o experienţe culturală. Se adresează unui public cultivat, care e pregătit să vibreze. Nu trebuie să se confunde cu banii, nicidecum, luxul perceput în regulile de design înseamnă o combinaţie între utilitatea maximă cu creativitatea maximă, adică cum modelez spaţiul din jurul trupului meu  în aşa fel încât creativ să mă identific  cu acest ansamblu şi să-mi servească scopurilor vieţii mele. Asta e un proces de autocunoaştere, de împăcare cu sine, de capacitatea de a te privi în ochi, ţine de încredere, de educaţie, de o cultură artistică făcută cu interes. Nu se apropie de design cineva pe care nu-l interesează arta sau frumuseţea pământului,  consumatorul de design este apropiat de consumatorul de artă. În designul vestimentar sunt oameni creativi, nu artişti. Ei sunt nişte oameni care trebuie să găsească o cale în care să-ţi îmbunătăţească ţie calitatea vieţii. Prin asta meseria noastră de designer o pot încadra uşor în meserii nobile, atât e de apropiată de artă şi aduce atâta bucurie oamenilor. Tu îţi păstrezi meseria în zona nobilă, tu o determini să facă o diferenţă în lume sau nu, vezi până la urma câte responsabilităţi cărăm fiecare? E o chestiune de alegere.

Şi totuşi nu din acest context este interpretat designul în România…

A.O: La noi în România, designul este perceput ca un lucru gratis. În comunism era aceeaşi percepţie: ne-au construit blocuri, ne-au construit Casa Poporului, esteticul din designul din jurul nostru e gratuit. De asta vin şi unii oameni la show-uri de modă fără nicio obligaţie, ca şi cum li se cuvine, ar trebui să existe o responsabilitate în spate, adică să îţi şi arăţi suportul, să aderi la conceptul meu şi din când în când să şi cumperi ceva. Asta opreşte foarte mult designul din România pentru că lumea nu este obişnuită să consume design, ei vor să devoreze de fapt design pe gratis. Ei nu iau în calcul că nu contează numai materialul, ci şi munca aceluia care s-a gândit la lucrul ăla care ţie îţi place.

Mai este şi problema confuziei dintre designul vestimentar şi moda de masă. Acum mulţi au pretenţia că fac design…

A.O: Designul vestimentar nu e popular, nu e recognoscibil. E diferit de modă, care este în esenţă un domeniu ce înseamnă popular, un trend. Moda e o identificare cu un grup, e un schimb, o comunicare subtilă între indivizii care îmbracă aceleaşi chestii. Designul vestimentar e întotdeauna înainte, e sihastru. Mulţi oameni nu apucă să-l vadă vreodată, numai cunoscătorii, care sunt preocupaţi şi frecventează lumea asta. Acum ai acces la un nivel de design acceptabil din cauza unui brand ca Zara, H&M. Dar la nivelul de design autentic, original, piesa unicat sau cu serie limitată, unde poate fiecare piesă a fost modelată chiar de către creativul în cauză, asta face parte din preocuparea unor oameni care nu pot trăi fără design.

Se poate găsi în modă aşa cum găsea Arghezi frumosul în urât? Cu alte cuvinte, cum ne putem raporta la nişte colecţii care par nepurtabile, groteşti, care forţează corpul uman să ia poziţii ciudate?

A.O: Designul nu serveşte utilului absolut. Designul e un limbaj social de castă, bling-blingul a pornit de la un alt tip de ierarhie,”sunt mai înalt decât tine social, deci trebuie să strălucesc mai mult”, dar funcţionează foarte bine şi la nivelul social cel mai de jos. Designul vestimentar este echilibru, este balanţa. E ca mersul pe sârmă, într-o parte ai creativitatea, în alta e utilitatea. Orice piesă care merge prea mult spre creativitate, deci pare nepurtabila, nu e design de valoare. Orice piesă care se duce prea multe spre utilitate, din nou nu e design de valoare. Asta nu ţine de cât de bine faci tu business, ci de mentalitatea ta, şi la sfârşitul zilei de un anumit talent.

Ce se ascunde în spatele unei rochii?

A.O: În spatele unei rochii se ascunde farmecul feminităţii, este singură piesă care n-a putut fi integrată în vestimentaţia bărbătească. Demersul meu este de a readuce feminitatea, ăsta e un lucru de care mă mândresc în România, că am reinterpretat costumul românesc cu rochii şi după mine s-a dezvoltat o adevărată mişcare, acum toată lumea face rochii, când m-am întors acum 7 ani erau numai oribilităţi, nimeni nu ştia cum arată o rochie contemporană. Acum sunt femei care îmbracă rochie de dimineaţă până seara. Asta sărbătoreşte şi diferenţele şi complementaritatea voastră ca femei. Rochia îţi permite să-ţi arăţi eleganţa, delicateţea, fragilitatea. Asta arată încredere şi putere, nu slăbiciune.

Există oare o supra-suficienţă în modă? Au ajuns colecţiile să se repete ca pe bandă rulantă, să ai impresia că le-ai mai văzut undeva, că sunt reinterpretări şi nu creaţii?

A.O: În design trebuie să fii inovator, dar nu să inventezi. Mai este loc oare? La fel ca pe vremea lui Chanel şi YSL care credeau că nu se mai poate crea nimic. Lumea evoluează, materialul se schimbă tehnic, o să devină o banalitate materialele care se metamorfozează poate. Eu nu duc niciodată lipsă de inspiraţie, pentru mine viaţa este o descoperire constantă, nu am timp să fac câte aş vrea. Crezi că sunt toate făcute doar dacă eşti obtuz. Eu îmbrăţişez tot timpul noul, d-aia pot să şi fac meseria asta. Eu fac parte din categoria oamenilor care dacă mâine s-ar face un program de zburat în spaţiu şi s-ar căuta voluntari pentru că nava zboară, dar nu se mai întoarce, eu m-aş duce atât sunt de curios. Atât de mult mă fascinează necunoscutul.

InfoBox:
Brandul Adrian Oianu s-a lansat în lumea modei din România în 2006 după o experienţă a designerului de peste 10 ani de lucru în Turcia şi SUA. Până în prezent Adrian Oianu a reunit 15 colecţii în peste 50 de prezentări de modă. Fiecare nouă colecţie, după ce este lansată în Bucureşti, este itinerată printr-un turneu în marile oraşe din ţară: Constanţa, Cluj, Timişoara, Sibiu, Braşov şi Iaşi.

Poze: Alexandru Guţă

Anunțuri
Despre andreeadanescu (46 de articole)
Media & Public Relations on the serious times, lover of beautiful things on my free time.

8 comentarii la Adrian Oianu, un îndrăgostit de românesc

  1. Iata un om care gandeste la fel ca mine. Imi place.
    El iti cteste blogul?

    Apreciază

  2. Imi place cum gandeste,nici eu nu vreau sa fac parte din turma.

    Apreciază

  3. Thanks a bunch for sharing this with all of us you actually understand what you
    are talking approximately! Bookmarked. Kindly also seek advice from my website =).
    We could have a link trade agreement among us

    Apreciază

  4. An interesting discussion is worth comment. I do believe
    that you should publish more about this issue, it may not be a taboo matter but usually people do
    not speak about such issues. To the next! Kind regards!

    !

    Apreciază

  5. Greetings from California! I’m bored to death at work so I decided to check out your blog on my iphone during lunch break. I really like the information you present here and can’t wait to take a
    look when I get home. I’m shocked at how fast your blog loaded on my cell phone .. I’m not even
    using WIFI, just 3G .. Anyhow, very good site!

    Apreciază

  6. Hi there to every one, the contents existing at this website are
    in fact remarkable for people experience, well, keep up the
    good work fellows.

    Apreciază

  7. That is very fascinating, You’re an overly skilled blogger.
    I have joined your feed and look forward to searching for more
    of your wonderful post. Also, I’ve shared your web site in my social networks

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: