News Ticker

Cine mai sunt prietenii artelor?

corneliu-baba-portretul-zambaccianPunându-mi problema cine sunt marii prieteni ai artelor, mi-a venit în minte un citat destul de grăitor din romanul lui John Fowles, “Colecţionarul”, care sună cam aşa: “toţi colecţionarii gândesc la fel; instinctul moral dispare, în cele din urmă obiectul posedă posesorul”. Socot că este o frază care s-ar potrivi mai degrabă prezentului unde toate datele şi ermetismul colecţiilor private, adunate în ultimii 24 de ani, nu arătă decât un puternic spirit achizitiv, adică a dori, a obţine, a poseda, a depozita. Această tensiune simţită în timpul licitaţiilor de artă şi viteza cu care lucrările dispar de sub ochii privitorilor, poate pentru totdeauna, este un aspect cu totul contrastant cu generozitatea de care dădeau dovadă precursorii colecţionarilor de astăzi. Pe vremuri, un colecţionar nu lua, decât ca să dea cu adevărat înapoi. Cu ajutorul lor, a fost posibilă supravieţuirea unor artişti de seamă în timpuri de restrişte, prin simplul fapt de a-i susţine material şi de a avea încredere în potenţialul lor. Mihail Kogălniceanu, Garabet Avachian, Krikor Zambaccian, Tudor Arghezi sau Iancu Kalinderu sunt câteva dintre exemplele care au formatprin colecţiile proprii, la vremea lor,ocoeziune umană ce a dat naştere unei anumiteambianţe artistice.Nu au transformat operele într-o simplă custodie patrimonială, într-o plăcere de a tezauriza, ci mai degrabă în bucuria de a oferi publicului expunerea unor artişti deveniţi valoroşi, tocmai prin această formă de vizibilitate şi acreditare imediată. Cred că le putem spune patroni ai artelor, nu pare a fi o aserţiune exagerată.

O trăsătură esenţială a acestor prieteni ai culturii era investiţia în arta contemporană după considerente situate undeva între elementul estetic şi amortizarea financiară, dar cu mai mult accent pe primul. Colecţionarii cunoşteau cel mai bine viaţa artiştilor, parcursul lor, erau primii care scriau despre ei mai departe, primii care le organizau expoziţii. Era oare spiritul de colecţionar al lui  Zambaccian mânat de o vocaţie, o fixaţie, o investiţie sau de o simplă emblemă socială atunci când le dădea comenzi speciale tinerilor artişti aflaţi la început de drum precum Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba şi Ion Ţuculescu? Ca să nu mai vorbim de şi mai răsunătorul Pablo Picasso care, se zvoneşte, că i-a dat un tablou la jumătate de preţ, Zambaccian convingându-l că nu-l va închide între patru pereţi, ci va rămâne într-o expoziţie permanent deschisăspre a-i face cunoscut numele şi în Estul Europei. Cumpăra tablouri pe care le avea la suflet, în afara unui fler deosebit de a depista potenţiale talente, fără însă a le comercializa arta mai departe, îşi întregea colecţia pentru a populariza arta, pentru a o oferi privirilor.

Probabil că ar fi fost mai nimerit să-mi încep demersul cu întrebarea dacă mai putem vorbi despre colecţionarii de azi ca patroni sau prieteni ai artelor?

Colecţionarii de astăzi fac investiţii sigure, în artă clasică şi modernă care are o rată de creştere constantă, dintr-un interes pe de o parte pecuniar, pe de o parte estetic, minimalizând importanţa artei contemporane, nefiind încă dispuşi să parieze pe aceasta, poate pentru că nu deţin cel puţin aceeaşi intuiţie ca cei de dinainte. Dacă ar fi să luăm exemplul colecţionarilor străini care au astăzi curajul şi perspicacitatea de a se încrede în arta contemporană, de a-şi construi un portofoliu de câţiva artişti pe care îi “cresc” de-a lungul timpului, iar care mai târziu pot ajunge nume sonore tocmai pentru că surprind spiritul artistic al timpului, atunci n-am mai argumenta că arta contemporană este o investiţie volatilă. Pare că prietenii artelor din afară au înţeles din timp căpiaţa de artişti contemporani este caracterizată de un val de optimism, în parte pentru că este mai accesibilă decât gama de lucrări din stilurile anterioare, dar şi pentru că are avantajul autenticităţii absolute şi o libertate comercială care se poate înfăptui direct între artist şi colecţionar.  Aşteptăm, aşadar, aceeaşi efervescenţă şi în cazul României undecolecţionarii pot cultiva deopotrivă artişti şi galeristi, şi de ce nu, când colecţionarii de astăzi pot deveni fondatori de viitoare muzee, nu numai de afaceri. Dar asta presupune un exerciţiu de viziune.

Închei în aceeaşi notă optimistă cu un citat din testamentul lui Zambaccian care îmi însumează întrebările şi aşteptările adresate colecţionarilor români de azi:

„Am dăruit poporului colecţia mea de artă, deoarece şi talentele pe care le-am întrunit sunt ale poporului, ele fac mândria lui, altfel aş fi trădat şi poporul, şi pe artiştii cărora le-am cules rodul.”

 

Anunțuri
Despre andreeadanescu (46 de articole)
Media & Public Relations on the serious times, lover of beautiful things on my free time.

1 comentariu la Cine mai sunt prietenii artelor?

  1. Keep up the good work. I prefer the method that you used many examples.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: