News Ticker

Bun venit acasă, în România, Mr. McGinley!

6

Din aventurile unui expat în Bucureşti

L -am cunoscut pe Duncan bineînțeles că în cafeneaua unui hotel din centrul Bucureştiului, unde te-ai aştepta în mod normal să găseşti orice străin care calcă prin oraş. Însă Duncan e un străin aparte, pentru el locuitul în Bucureşti nu mai este de 10 ani o chestiune cu termen de expirare. Are destule poveşti de spus în stilul controversat inconfundabil din paginile revistei The F Word, pe care a fondat-o gândindu-se la expaţii rătăciţi pe plaiuri mioritice. Duncan mi-a oferit un interviu fără perdea apropo de cum primele impresii despre o ţară sunt la fel de puternice ca despre o persoană, nu se schimbă niciodată. Iată cu ce ne putem lăuda.

De ce România? Ce te-a făcut să te stabileşti aici?

Am venit prima oară delegat de o companie din Noua Zeelandă pentru a mă ocupa, ca director, de Hotelul Marriott în Bucureşti, mai exact de Marriott Exclusive Club. Asta se întâmpla, dacă îţi vine să crezi, în 2002; această companie angaja manageri ca mine pentru a pune pe picioare hoteluri de 5 stele peste tot în lume. În România am venit prima oară ca om de afaceri, nu ca turist.

Aveai vreo idee despre România înainte să îţi cumperi biletul de avion?

Habar nu aveam, ceea ce a fost un lucru bun dacă privesc acum în urmă, pentru că nu am avut aşteptări şi impresii din auzite. În orice caz, 90% din ceea ce am învăţat pe parcurs despre România a fost de bun augur. Asta în comparaţie cu Rusia, unde am locuit un an şi jumătate şi despre care cunoşteam multe lucruri înainte de-a ajunge acolo, însă am plecat din Moscova destul de afectat şi cu o impresie cam negativă.

Îţi aduci aminte de primele zile petrecute în Bucureşti, ce te-a şocat sau entuziasmat cel mai mult?

Dacă nu mă înşală memoria, îmi aduc aminte că aş fi dat orice pentru o ţigară, pentru că m-am plimbat vreo 40 de ore dintr-un avion în altul, iar când am ieşit din aeroport m-a izbit o căldură năucitoare, fiindcă era în mijlocul lui iulie. Mai ţin minte că, în timp ce conduceam pe străzile cu piatră cubică din centru (nu era asfalt pe vremea aia), m-am simţit de parcă m-aş fi întors în trecut, în istorie, asta în comparaţie cu Noua Zeelandă care are o istorie relativ recentă, mai puţin de 200 de ani (eu fiind din Wellington). Am fost şi în Marea Britanie şi în alte ţări din Vest, dar sunt destul de asemănătoare ca mentalitate şi stil de viaţă cu Noua Zeelandă. Când am venit în România, nu erau aşa de multe persoane care vorbeau engleza. A fost un şoc cultural, dar unul pozitiv, mi-a deschis ochii.

Povesteşte-mi te rog despre primele diferenţe culturale pe care le-ai remarcat între Bucureşti şi Wellington, oraşul tău natal…

Primul lucru pe care l-am observat a fost că totul era incredibil de ieftin, niciodată nu reuşeam să-mi cheltuiesc tot salariul într-o lună şi pe vremea aia aveam o echipă de 25 de oameni în subordine pe care îi scoteam în oraş în fi ecare vineri şi orice ar fi comandat era ca şi cum nu aş fi plătit nimic, era foarte convenabil. M gândeam că venisem aici pentru un contract de numai doi ani, aşa că nu avea niciun rost să fac vreo investiţie majoră, ca un apartament sau o maşină, pentru că ştiam că voi pleca mai devreme sau mai târziu. Aşa că nu am făcut nicio economie şi am cheltuit tot, acum regret (râde). Viaţa de noapte era şi este fantastică în Bucureşti, în Noua Zeelandă e destul de dură, oamenii se îmbată şi devin foarte agresivi, ca în Marea Britanice. Toată lumea aici era foarte amabilă şi mă ajutau de fiecare dată când aveam nevoie de ceva, poate erau chiar prea amabili câteodată.

Poate erau entuziasmaţi că au ocazia să întâlnească turişti veniţi de atât de departe. Ești privit altfel în România ca turist față de atunci când călătorești în alte țări europene? 

Eşti într-adevăr tratat cu foarte mult respect ca străin şi, ca să fiu sincer, acest lucru m-a încântat. M-a ajutat şi în alte afaceri pe care le-am întreprins aici, în România, şi mă va ajuta cu siguranţă şi în viitor. Îmi aduc aminte cum umblam pe stradă cu o hartă în braţe şi opream câte o persoană ca s-o întreb încotro s-o apuc şi ei erau mereu binevoitori şi mă conduceau în direcţia corectă. Un alt aspect cultural pe care l-am remarcat a fost că trebuia să laşi bacşiş pe oriunde mergeai, la frizer, la taximetrist, la restaurant, la doctor, peste tot. Asta nu s-a schimbat prea mult nici acum.

Ce s-a întâmplat după ce ţi-a expirat termenul contractului? Ce decizie ai luat? To be or not to be…

Am plecat în Berlin, la Hotel Intercontinental, am stat şase luni acolo, întorcându-mă totuşi în Bucureşti aproape în fi ecare weekend. M-am îndrăgostit pur şi simplu de România, aşa, peste noapte! A fost o relaţie instantanee între ţara asta şi mine. După Berlin m-am mutat în Moscova pentru a mă ocupa de trei hoteluri, a fost o experienţă interesantă şi acolo, aş zice chiar un şoc cultural mai frapant ca în România, oamenii de acolo mi s-au părut incredibil de reci, în timp ce în România mi se par prietenoşi şi săritori.

O fi din cauza spiritului latin…

Da, aveţi focul ăsta latin în voi pe care îl iubesc, iar ruşii nu-l au. Nu am nimic împotriva ruşilor, ăsta era jobul meu de atunci. Am stat acolo un an şi jumătate, am deschis un hotel nou, în Samara, în sudul Rusiei, drumul dura două ore cu avionul din Moscova până acolo, în Noua Zeelandă în două minute ai ieşit deja din ţară! După asta am decis să renunţ la job şi m-am întors în România, iar aici am început să lucrez pentru Orange şi Vodafone UK, numai cu clienţi britanici. După ce am făcut asta timp de şapte ani, am hotărât că am nevoie de o pauză şi am înfiinţat, ca hobby, revista The F Word.

Cum ţi-a venit ideea unui reviste ca The F Word? Ai simţit şi tu nevoia unei reviste pentru expaţi, când te-ai apucat să cunoști Bucureștiul prin ochii unui rezident și nu al unui turist? 

Nu, pentru că era un produs similar pe piaţă, era o revistă denumită The Expat Life. Era scrisă de un englez care acum locuieşte în Sibiu. La vremea aia era un produs foarte bun, la fel cum e şi The F Word acum, una dintre singurele reviste tipărite în engleză. Nu puteai găsi nimic în limba engleză, televiziunea, media print, radioul, totul este în româneşte. Aşa că revistele de genul The F Word sunt printre singurele care adaugă în meniul media şi un pic din umorul vestic, ca o reîntoarcere acasă. The Expat Life nu s-a mai tipărit brusc din 2009 şi ţin minte că îmi doream foarte mult să mai citesc ceva asemănător, deci m-am hotărât ca în loc să aştept, mai bine să o fac eu, în versiunea mea. Aşa a apărut The F Word.

558809_10151277746449759_1059204884_nÎn The F Word prezinţi pe şleau cum stau lucrurile în Bucureşti şi îi ajuţi pe străini în felul acesta să se acomodeze mai uşor cu oraşul. Ce simţi totuşi că s-a schimbat în Bucureştiul pe care l-ai văzut în 2002?

Primul lucru uşor de observat este condiţia străzilor care s-a îmbunătăţit considerabil. Bucureştiul s-a dezvoltat atât de mult, încât parcă a devenit un oraş matur, o metropolă, foarte cosmopolit, este un loc unde şi ca turist te simţi foarte bine acum, are multe de oferit. Iată cel mai bun exemplu – zona Lipscani. Înainte, când am călcat pe străzile acelea, era un loc dezolant, îţi era frică să mergi pe acolo în timpul nopţii. Iar acum este, după părerea mea, inima Europei, ai de toate acolo: viaţa de noapte incredibilă, restaurante, hoteluri, cluburi, istorie. Bineînţeles că din cauza acestei dezvoltări au avut de suferit alte zone care erau foarte frecventate înainte, însă atunci, dacă voiai să mergi dintr-un pub în altul, trebuia să iei un taxi! Nu exista conceptul de bar lângă bar, după preferinţe, sau restaurantul după colţ. Costul traiului de zi cu zi s-a mărit şi el, evident, dar odată cu el a venit şi o schimbare la faţă a Bucureştiului. De fapt, când mă gândesc mai bine la România, în mintea mea există Bucureştiul şi restul României, care e complet diferită. Am fost aproape, cred, în fiecare oraş al României şi ştiu că din momentul în care ieşi din Bucureşti parcă respiri uşurat, dar, în acelaşi timp, după o vreme, simţi nevoia să te întorci. Dar în restul ţării ai întreaga cultură, tradiţiile, mâncarea gustoasă, ştii tu, România adevărată.

Dacă ar fi să te gândeşti la un loc preferat în afară de Bucureşti, unde te simți cel mai bine?

Fără să stau să mă gândesc, Sinaia! Văd foarte mult potenţial în Sinaia şi mi-ar plăcea ca în viitor să am o a doua casă acolo. Are aerul ăla montan tare şi acel ceva pe care nu-l resimt în Bucureşti, poate liniştea. Şi Braşovul este un oraş frumos, dar un pic prea comercial pentru gustul meu.

Am înţeles că sunt mulţi expaţi în Bucureşti. Cât de strânse sunt relaţiile dintre ei, ce naţionalităţi au, unde se întâlnesc?

Dacă îţi vine să crezi, sunt peste 200.000 de expaţi înregistraţi numai în Bucureşti, cei mai de succes, managerii, sunt aici, în zona de nord a Bucureştiului. Am făcut toate statisticile înainte de a scoate revista pe piaţă pentru a ne asigura că va fi o afacere profitabilă şi că vom avea cititori. Acum ne-am dat seama că avem foarte mulţi cititori locali, ceea ce e foarte bine pentru că, până la urmă, şi revista are sediul şi echipa aici, în Bucureşti. Sunt diferite comunităţile de expaţi pe care le găseşti prin Bucureşti, sunt, de exemplu, cei cu care te întâlneşti şi socializezi în barurile englezeşti, dar cei care fac business networking se găsesc între ei prin intermediul ambasadelor. De exemplu, legăturile economice dintre belgieni sunt foarte puternice, iar francezii reprezintă şi ei o mare parte dintre expaţii de aici din Capitală. Dar mie îmi plac mai mult belgienii, sunt mai simpatici, deşi nu înţeleg o iotă din ce vorbesc.

Se schimbă temperamentul străinilor când ajung aici?

Da, cu siguranţă, toţi ne schimbăm, ne intră România pe sub piele. Din experienţa mea şi a altor străini pe care i-am întâlnit şi cu care am vorbit, Bucureştiul este ca un aspirator pentru resursele financiare ale oamenilor, dar în sens bun, pentru că există atât de multe lucruri care îţi atrag atenţia şi pe care ţi le doreşti, încât la final de zi, când ajungi acasă, observi că abia ai pus un leu deoparte pentru zile mai negre. Ca oraş, are multe de oferit. Femeile sunt incredibil de frumoase, totul este încă ieftin, iar noi, ca expaţi, venim din nişte culturi unde totul stă exact cam pe dos! (râde). Iar în momentul în care ajungem în România, totul e dintr-odată disponibil, ca la o atingere de buton. Multă lume mă întreabă dacă mă mai întorc în Noua Zeelandă. Nu cred că mă voi mai întoarce vreodată acolo.

Care este colțul tău preferat din București, unde te retragi?

Acasă, undeva în afară Bucureştiului. Am o căsuţă cu 4 câini şi 4 pisici unde, la final de zi, mă bucur să mă întorc şi să mă relaxez. Îmi mai place şi James Joyce Pub din Bucureşti. Mă simt ca acasă şi acolo pentru că este frecventat de mulţi străini vorbitori nativi de limbă engleză.

Locuieşti aici de vreo 11 ani deja, dacă ar fi să îi vorbeşti unui străin despre România, care crezi că sunt atuuurile noastre cele mai de preț? 

Depinde de străin. Dacă ar fi bărbat, pe primul loc aş pune femeile din România, fantastic de frumoase (sunteţi norocoşi!), pe al doilea ar fi oraşele mai mici, chiar la ţară, peisajele montane şi plajele de la Marea Neagră, care mi se pare că oferă mult din punct de vedere comercial. Multe din peisajele şi viaţa de la ţară se aseamănă mult cu cele din Noua Zeelandă, îmi aduc într-un fel aminte de casă. Am mers odată din România până în Marea Britanie şi înapoi cu maşina, a fost cea mai frumoasă călătorie din viaţa mea, nimic nu se compară cu momentul în care eşti la drum lung, totul reprezintă o aventură şi o surpriză.

 

Anunțuri
Despre andreeadanescu (46 de articole)
Media & Public Relations on the serious times, lover of beautiful things on my free time.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: