Ticker știri

Neînțelesele falsuri de artă

13abroadcap-popupO simplă plimbare prin celebrul cartier Montmartre poate dezvălui o lume artistică utopică, unde orice căutător de nostalgii găseşte la fiecare tarabă, poate chiar în incinta unor galerii de suveniruri, replici după artişti veneraţi precum Cezanne, Matisse, Monet. Sunt lucrări contemporane, bineînţeles, ale unor artişti aspiranţi care profită de oportunitatea consumului de masă prin care oricine îşi poate permite să atârne un Monet pe perete, fie el şi fals. Toată lumea pare fericită, artistul pentru că a făcut rost rapid de 100 de euro de la unul dintre milioanele de vizitatori care bat anual străzile Parisului, clientul pentru că şi-a hrănit ego-ul de turist cvasi-colecţionar.

Financiar vorbind, falsurile în arta reprezintă o crimă care poate lesne distruge reputaţia unei galerii şi a unei case de licitaţie, cu atât mai mult cu cât există o cerere aproape de neacoperit pentru nume de mare valoare, eventual achiziţionate şi la cote decente, şi o inflaţie pe măsură pentru a acoperi această cerere. Piaţa “Clasicilor” pare să-şi fi atins apogeul, nu degeaba sunt înregistrate în România 12.000 de lucrări de Grigorescu, când se cunoaşte prea bine faptul că artistul a pictat numai 4.600 de tablouri de-a lungul vieţii. Undeva se petrece ceva.

hope_2-081513_jpg_630x465_crop_q85

Pe 15 aprilie 2010, poliţia a descoperit într-o locuinţă din Chiajna, 300 de tablouri care purtau semnături de Tonitza, Baba, Grigorescu şi Cheller, dovedindu-se că lucrările erau executate de pictori necunoscuţi cărora li se aplicau semnături ale artiștilor cu matriţe. Poate că felul rudimentar în care erau falsificate aceste tablouri spune foarte multe despre tipologia anumitor colecţionari sau clienţi de artă de astăzi, vânătorii de chilipiruri, oportuniştii cărora le erau în mod evident destinate lucrările. Problema cea mai mare este că, în timp ce în străinătate o lucrare dovedită falsă este distrusă, în România reapare pe piaţă şi este repusă în circulaţie, fiindcă legislaţia permite acest lucru. Din acest motiv există mulţi investitori care sunt păcăliţi de preţurile scăzute ale unor lucrări cumpărate de pe o piaţă subterană, în timp ce experţii şi deţinătorii de galerii îi sfătuiesc mereu să nu se îndepărteze de instituţii şi să ceară părerea unui specialist înainte de a face vreo achiziţie.

Trecând peste aceste clarificări necesare, mai există un aspect care mi se pare de-a dreptul interesant, şi tine, de fapt, de valoarea artistică a acestor falsuri, oricât de contradictoriu ar suna. Este momentul potrivit să ne aducem aminte, aşadar, de faptul că “semnarea” unei lucrări, ca act final de identificare şi identitate a apărut în obişnuinţă abia în sec. al XIV-lea. Arta începuse să devină o comoditate culturală, iar valuarea ei intrinsecă era dependentă de numele artistului. Atunci probabil a luat naştere şi conceptul de piaţă de artă aşa cum îl cunoaştem astăzi: cu negustorii, colecţionarii, specialiştii şi falsificatorii aferenţi. Însă nu era un lucru neobişnuit ca ucenicii, care studiau alături de un maestru, să-i copieze stilul, această practică era considerată un elogiu adus artistului, nicidecum o fraudă. Atunci, o copie purta aceeaşi valoare ca şi originalul, atâta vreme cât servea aceloraşi cauze: religioase, decorative şi tot aşa. Oamenii se închinau şi simţeau divinitatea în aceeaşi măsură atunci când aveau în faţă o icoană de Jan van Eyck sau o imitaţie. Şi Michelangelo a falsificat o statuetă care îl reprezenta pe Eros dormind, vânzând-o mai departe ca fiind autentică. S-a descoperit mai târziu falsul, dar Michelangelo a rămas cu reputaţia nepătată. Asta pentru că fiecare fals poartă în sine un fragment din personalitatea creatorului, niciun falsificator nu se poate abţine să nu adauge, poate din orgoliu sau din neatenţie, ceva- o tuşă, o textură, care aduc falsului o valoare nebănuită şi neaşteptată. Există întotdeauna ceva autentic ascuns în orice fals. Acest lucru se întâmplă chiar şi acelor falsificatori cu experienţă, care copiază o lucrare cu o îndărătnicie aproape matematică.Dar cine sunt aceşti falsificatori? Mulţi sunt aspiranţi care au încercat, fără succes, să pătrundă cu lucrările lor pe piaţă, şi recurg, asemenea acelor artişti care îngroaşă străzile Parisului, la a crea falsuri din nevoie şi de dragul amatorilor de lucrări arhicunoscute. Alţii susţin că execută falsuri pentru a expune snobismul şi elitismul lumii artistice, adică de dragul unui argument vecin cu rebeliunea. Unii dintre ei devin cunoscuţi în toată regula, aşa încât până şi falsurile lor ajung să fie, la rândul lor, falsificate, cum este cazul deja celebru al lui Elmyr de Hory care a susţinut că a vândut, de-a lungul carierei sale, mii de lucrări galeriilor de pe întreg mapamondul. Şi nu este singurul, artiştii-falsificatori precum Han van Meegeren, Ken Perenyi, Marc Landis şi Tom Keeting sunt alte exemple grăitoare. Unii dintre ei, după ce au fost prinşi, şi-au petrecut timpul (culmea!) învăţând instituţiile şi experţii cum să depisteze cu precizie făcăturile artistice excelent executate.

Chiar dacă nu trebuie priviţi cu îngăduinţă anumiţi falsificatori abili, ar trebui cel puţin priviţi cu respect. Pentru că, dacă un fals este destul de bun să treacă nedetectat de experţi, înseamnă că poate fi destul de bun pentru a putea fi expus spre plăcerea privitorilor, tocmai prin adăugarea acelei “plus-valori” despre care vorbeam anterior. Falsurile ireproşabile ne mai amintesc, de asemenea, că valoarea unei lucrări nu este dată neapărat de “mâna” unui artist, ci de ideea din spatele lucrării, de fapt, din acest punct transpiră elementele de originalitate şi creativitate. Artişti precum Rembrandt şi Tiziano îşi lăsau de multe ori asistenţii să le termine lucrările. Mâna poate fi copiată, ideea rămâne însă împământenită.

Ironic discutând, existenţa multor falsuri pe piaţă poate fi considerată şi o binecuvântare (chiar dacă nu şi pentru galerişti sau pentru casele de licitaţii) fiindcă scade preţul lucrărilor de artă. Acestea devin mai accesibile pentru noi categorii de cumpărători-colecţionari şioferă un moment de respiro pentru muzeele şi instituţiile publice care pot achiziţiona la cote decente lucrări artistice autentice, îmbogăţindu-şi portofoliul şi oferind publicului spre vizionare colecţii altădată închise între patru pereţi. Totodată, conştientizarea nevoii de specialişti şi factorul educativ care survin din aceste obiceiuri sunt de netăgăduit. Aceste lucruri se întâmplă concomitent cu înţelegerea ideii că, deşi aportul connoisseur-ilor este decisiv în investigarea unei lucrări, nu este neapărat literă de lege, uneori chiar şi un ochi format poate fi păcălit când se află în faţa unui nume răsunător. E o afacere care prezintă anumite riscuri asumate.

Falsurile mai au un avantaj nebănuit: de popularizare artistică. Să nu uităm că Van Gogh este posibil cel mai imitat şi falsificat artist din istorie, existând în America, încă din anii ’40, manuale şi jocuri cu instrucţiuni despre “cum să pictezi ca Van Gogh”. Astfel, arta şi, rezultatul final- educaţia artistică, pătrund mult mai uşor în casele oamenilor. Pastiche-ul, falsul sau imitaţia de pe pereţi îţi permit să te bucuri şi să analizezi un pictor din intimitatea propriului cămin, fără a mai fi necesar să te deplasezi cu costuri însemnate la un muzeu din Paris sau Amsterdam. În acelaşi timp, falsificarea în exces contribuie cu atât mai mult la susţinerea poziţiei unui pictor celebru.

Puterea nebănuită a falsificatorilor şi a falsurilor este de a sparge acea “bulă de săpun” şi ermetismul lumii artistice deţinută în mare parte de jucători care cuceresc tot ce e mai bun prin puterea lor financiară sau prin informaţii. Flexibilitatea prin care Andy Warhol îşi declara ludic lucrările ba făcute de el, ba de alţii, în sensul că nu de puţine ori experţii nu-şi putea da seama dacă picturile erau chiar ale lui sau trase la Xerox, ne aduce aminte că falsificatorii bine sau rău intenţionaţi menţin totuşi pe piaţa de artă un nivel de incertitudine de netrecut cu vederea.

Nota Bene: Toate ilustratiile reprezinta falsuri dupa opere de arta. 

Anunțuri
Despre andreeadanescu (45 de articole)
Media & Public Relations on the serious times, lover of beautiful things on my free time.

1 comentariu la Neînțelesele falsuri de artă

  1. Hey there! This is my first visit to your blog! We are a group of
    volunteers and starting a new initiative in a community in the same niche.
    Your blog provided us beneficial information to work on. You have done a outstanding job!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: