Ticker știri

C is for Cavalli

IMG_5269

Timpul s-a oprit în loc odată ce Roberto Cavalli a început să coboare, ţinând-o de mână pe splendida Irina Shayk, pe scările îmbrăcate în covor roşu din fața recepţiei Hotelului Marriott. Întâmpinat ca un rege, lumea s-a îmbulzit să primească un “ciao, mi amore” sau măcar o ocheadă din partea lui. Totul a durat câteva minute, Cavalli e mereu prins în superlative, aşa şi-a obişnuit publicul, iar în cazul lui va fi mereu valabilă zicala despre acele esenţe tari care vin întotdeauna în sticluţe mici.

Atunci când întâlneşti omul din spatele industriei te aştepţi să găseşti un fals Vrăjitor din OZ care întreţine o lume fascinantă cu o poveste ticluită cu îndemânare prin fotografii de reviste glossy și printr-o faţadă plină de picanterii. Dar acesta nu este cazul lui Roberto Cavalli, ca spirit, el este încarnarea perfectă a teatralului, a luxului şi glam-ului casei sale de modă care dăinuie deja de mai bine de 40 de ani. Primul lucru la care se gândeşte un privitor al creaţiilor Cavalli este că nu sunt făcute pentru oamenii obişnuiţi. Minimalismul nu există în vocabularul designerului, este interzis, Cavalli se adresează unei persoane melodramatice, extravagante, decadente, care iubeşte bling-blingul. “Nu am nicio limită şi mă mândresc cu asta, cred că mi-a fost mereu unul dintre cele mai puternice atribute şi cheia succesului meu. Iubesc o femeie căreia îi face plăcere să iasă în evidenţă instantaneu când intră într-o cameră. Cavalli este alegerea ideală dacă îţi doreşti să laşi o impresie convingătoare celor din jur.”

Roberto Cavalli este un showman, cu pielea mereu bronzată în culoarea teracotei, nefiind vreodată văzut fără ochelari fumurii, jeanşii strâmţi şi tricourile negre, explică cu gesturi largi şi expansive, şirul gândurilor îi este aleatoriu şi cumva pe nerăsuflate, are o voce răguşită în low-tempo de Barry White plimbat prin Valea Toscanei. Acesta este de altfel şi locul de unde a pornit să se viseze prin anii ’70 drept un creator de zebre, crocodili, leoparzi, tigri şi şerpi, orhidee şi îngeraşi, odată ce a descoperit un procedeu inedit prin care putea să imprime pe piele orice fel de model. Un mare iubitor de natură, vede cu agilitate că fiecare animal “poartă” până la urmă un veşmânt sau o rochie. La Paris a avut marele debut cu o linie de ţinute de seară şi costume de baie din piele, urmată de o serie de jeanşi împodobiţi şi sclipitori, acum fiind stăpânul unui imperiu de modă şi beauty de peste 1 miliard $. “La început m-am confruntat cu dificultatea de a fi luat în serios, dar am crezut mereu în mine şi în ideile mele şi nu mi-am pierdut niciodată pasiunea de a crea ceva diferit. Am avut tot timpul în minte aceeaşi tipologie de femeie: irezistibilă, glamorous, plină de viaţă, captivantă şi cu o personalitate puternică. Creaţiile mele prind viaţă tocmai prin femeile care le poartă, ele sunt cele mai frumoase creaturi de pe pământ şi nimic nu poate fi mai atrăgător pe lumea asta ca o femeie care poartă Cavalli. N-aş putea alege vreodată o piesă făcută de mine care să-mi placă mai mult ca altele, dar cred că până la urma animal printurile şi ţinutele pentru covorul roşu sunt cele care m-au făcut ceea ce sunt astăzi. Sunt cel mai mare critic al meu, am mereu ultimul cuvânt în creaţiile mele, dar şi în viaţa personală”. Într-adevăr, odată cu prima colecţie, neprimită prea bine de publicul italian, dar adorată de cel francez, fiind comisionat de mari case de modă precum Hermés şi Pierre Cardin, Cavalli ajunge să-şi înfiinţeze propriul flagship store în 1972, în Saint-Tropez. De atunci, printurile sale pot fi regăsite pe absolut orice, de la denim, lamé, satin, catifea; imprimeul de leopard va rămâne semnătura lui în lumea modei.

DSC_1651

Roberto Cavalli le-a îmbrăcat pe Brigitte Bardot şi Sophia Loren la începuturi, iar odată cu trecerea flamboaianților ani ’70- ’80, toată lumea spera că se va duce şi vremea printurilor şi exceselor vestimentare care monopolizaseră decadele, însă Cavalli s-a reinventat, atrăgând o demografică mai tânără şi mai celebră: Beyoncé, Jennifer Lopez, Madonna, P. Diddy, Angelina Jolie, Victoria şi David Beckham au început să-I poarte liniile vestimentare, încurajând prin endorsare un nou tip de opulenţă adaptată anilor prezenţi, dar şi renaşterea brandului său. “Întotdeauna am crezut că sunt în stare să mă reinventez, cu toate că din anii ’70 şi până în ziua de azi mi-am păstrat aceeaşi estetică a designului şi a personalităţii mele, în ciuda schimbării trendurilor. D-abia aştept să văd ce-mi rezervă ziua de mâine şi ce tendinţe vor mai apărea. Oricum, în ultimii ani mi-am construit prezența în online, am creat şi un blog (www.robertocavalliblog.com) pentru toţi cei care vor să guste o bucăţică din stilul meu de viaţă şi să-mi fie alături în ultimele experienţe şi călătorii”. Designul Cavalli s-a extins acum acum de la îmbrăcăminte pentru femei, la alte investiţii în linii vestimentare bărbăteşti, de copii, accesorii, parfumuri, dar şi în domenii ca băuturile alcoolice, cluburile de noapte, şi, nu în ultimul rând, stilul său de viaţă care este o lume în sine plină de petreceri cu vedete, iahturi, elicoptere (pe care el le conduce), călătorii prin lume şi vile decorate într-un stil pur luxuriant Cavalli. “Multe dintre vedetele pe care le îmbrac cu regularitate îmi sunt şi prieteni apropiaţi, iar faptul că aleg să-mi poarte hainele şi că se simt bine în lumea şi stilul meu, nu poate fi decât o onoare pentru mine. Viaţa mea de zi cu zi este mereu aglomerată, creativă şi poate puţin prea exagerată… (râde), dar nu consider defel că este un aspect negativ. Iubesc atât de mult moda, nu m-aş putea plictisi vreodată de ceea ce fac, iar cu timpul am ajuns să înţeleg ce-şi doresc oamenii. Mai nou m-am îndrăgostit de aparatul de fotografiat, n-aş putea trăi fără să fac poze.”

Mereu şarmant şi încrezător, nu putem decât să-l admirăm pe florentinul Roberto Cavalli care respiră modă prin toţi porii, la fel cum şi oraşul său natal, Florenţa, respiră artă. “Văile însorite din Toscana au fost mereu sursa mea de inspiraţie în viaţă, în design şi cam în tot ce am făcut de-a lungul timpului, nu numai că m-am născut acolo, dar e şi locul pe care îl resimt ca “acasă”, e caracterul meu.” La 73 de ani, Cavalli şi-ar permite să plece în jurul lumii cu iahtul său luxos pentru totdeauna, însă primăvara l-a găsit neobosit şi zâmbitor la inaugurarea unui nou boutique store, la noi în Bucureşti.

 

Anunțuri
Despre andreeadanescu (45 de articole)
Media & Public Relations on the serious times, lover of beautiful things on my free time.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: